De focaccia te îndrăgostești iremediabil odată ce guști din miezul său pufos, desăvârșit de ierburile aromatice. Această pâine tradițională italiană reunește într-un mod delicios aromele mediteraneene, astfel că răsfățul nu poate fi decât unul absolut.
Cum bucătăria italiană ne inspiră mereu cu farmecul său aparte, ne-am propus să te surprindem cu o rețetă ușoară de focaccia. Oricând vrei să te bucuri de savoarea sa, o poți prepara ușor cu Făina albă Superioară 000 Boromir. Se potrivește de minune alături de legume proaspete, dar poate fi servită și simplă sau cu un sos de smântână. Fie că îl savurezi la micul dejun, prânz sau în clipele de relaxare, acest preparat este gustarea perfectă de împărțit oricând cu cei dragi.
Focaccia cu gust mediteraneean
Dacă vrei să te bucuri de un gust simplu, poți prepara focaccia numai cu ulei de măsline, ingredientul nelipsit ce îi conferă mai multă savoare. Totuși dacă vrei să iasă aromată, merge să faci diferite combinații de ingrediente. Înainte să rumenești aluatul în cuptor, poți presăra deasupra roșii cherry tăiate feliuțe, măsline negre sau verzi, brânzeturi, ceapă, frunze proaspete de busuioc, rozmarin, oregano sau usturoi.
Cum se prepară rețeta de focaccia?
Focaccia se prepară dintr-un aluat dospit simplu, pe care îl poți aromatiza la final cu diferite condimente. După ce ai amestecat drojdia cu apa călduță și Făina Boromir, trebuie să adaugi treptat uleiul de măsline. Frămânți până când obții un aluat elastic și moale, după care îl lași la dospit. Te sfătuim să pui aluatul la dospit într-un loc călduros, unde trebuie să îl lași peste noapte.
Din aluatul obținut poți pregăti o singură focaccia sau două în funcție de preferință. Dacă vrei să fie mai subțire și să capete o textură ușor crocantă la exterior, împarte aluatul în jumătate și rumenește-l în două tăvi. După ce ai așezat aluatul în tavă, nu mai trebuie decât să îl stropești cu ulei de măsline, să-i dai forma specifică cu adâncituri și să presari sare. Pentru un gust mai bogat, pregătește un topping de roșii, cașcaval și feliuțe de usturoi.
Bunătăți italiene mai gustoase cu Boromir
Preparată cu Făina albă de grâu 000 Boromir, focaccia capătă o textură pufoasă, plină de savoare. Gustul său apetisant, miezul aromat și crusta rumenă promit să îți aducă îndată zâmbetul pe buze. În prepararea Făinii Boromir folosim boabe de grâu atent selecționate pentru ca din morile noastre să iasă o făină de calitate superioară.
Pe blogul nostru ți-am pregătit și alte rețete perfecte pentru o masă gustoasă în stil italian. Descoperă cum obții rapid celebrele gnocchi, pastele din piure de cartofi pe care le poți savura alături de un sos roșii sau smântână. Poți comanda oricând Făina Boromir de pe boromirmarket.ro, magazinul plin cu ingrediente și bunătăți pe gustul întregii familii.
Ma asteptam sa aratati si o poza in setiune.
Bună ziua, vă mulțumim pentru sugestie și pentru interes!
Bună. Doar 1-1.5 gr drojdie proaspătă? Sau 15 gr?
Vă mulțumesc.
Da, trebuie să folosiți 1-1.5 g drojdie proaspătă. Spor la gătit!
Cam putina drojdie, pentru 500 g faina, asa cum apare in reteta.
Buna seara, a fost o greseala de scriere. Va multumim ca ne-ati semnalat problema!
Savuros si usor de realizat. Mulțumim pentru rețetă.
Bună ziua, vă mulțumim frumos pentru apreciere!