Lipii libaneze, rețetă rapidă și ușor de făcut

lipii libaneze reteta
Yields: 8 Servings Difficulty: Easy

Lipiile libaneze făcute în casă sunt cele mai bune! Cum să nu îți placă gustul lor simplu pe care îl poți savura din plin cu humus, falafel, salate și multe, multe alte mâncăruri? Delicioase și ușor crocante la exterior, aceste turte orientale ne-au cucerit complet.

Iar dacă vrei să prepari niște sandvișuri hrănitoare pentru pauzele dintre mese sau micul dejun, nu trebuie decât să umpli lipiile cu brânzeturi, legume sau alte ingrediente pe placul tău. Așadar  astăzi vrem să te inspirăm cu o rețetă simplă de lipii libaneze pe care să le prepari cu Făina albă superioară Boromir.

Combinații gustoase cu lipiile libaneze

De pâinea libaneză te poți bucura în nenumărate combinații pline de savoare. Dacă vrei să o completezi cu alte preparate din bucătăria orientală, o poți servi împreună cu chifteluțele din năut, humus sau kebab.

Ți-am pregătit pe blog și câteva rețete de humus cremos și fin, pe care le poți încerca oricând ai poftă de ceva bun. Totuși, lipiile libaneze se potrivesc foarte bine și cu supe sau tocane, diferite salate și chiftele în sos de roșii.

Lipii libaneze din Făina Boromir

Pe lângă faptul că sunt versatile când vine vorba de servire, lipiile libaneze se prepară și foarte ușor. După ce combini drojdia activată cu sare, ulei de măsline și făină, trebuie să frămânți aluatul până când devine suplu și neted. Aluatul pentru lipiile libaneze nu trebuie să fie nici foarte tare, nici foarte moale. Mai apoi îl lași la crescut timp de o oră astfel încât să își dubleze volumul.

Lipiile se pot rumeni atât în cuptor, cât și în tigaie. Dacă le coci la o temperatură foarte mare, acestea vor căpăta o crustă delicioasă și se vor umfla frumos, rezultând niște buzunărașe de aer pe care le poți umple la final cu tot ce vrei.

Textura mătăsoasă și calitatea Făinii superioare Boromir le conferă un gust deosebit pe care îl vei adora din prima. În prepararea ei folosim boabe de grâu atent selecționate pentru ca tu să ai parte de o experiență autentică alături de cea mai bună făină.

Comandă oricând Făina Boromir din magazinul online, boromirmarket.ro. Acolo te așteaptă și alte ingrediente de calitate superioară pe care le poți integra în rețetele tale. Găsești online și colecția de Cozonaci Collection Boromir cu umpluturi bogate și miez foarte pufos, deliciile perfecte de împărțit cu cei dragi la masa în familie.

Ingredients

0/6 Ingredients
Adjust Servings

Instructions

0/4 Instructions
  • Mai întâi hidratează drojdia în apa călduță împreună cu zahărul. După ce începe să se formeze spuma la suprafața ei, te poți apuca de pregătit aluatul pentru lipiile libaneze.
  • Pune într-un bol mare Făina Boromir, apoi adaugă drojdia activată și amestecă cu mâna. Completează cu sarea și uleiul de măsline, apoi frământă bine aluatul pe masa de lucru până când devine neted și nelipicios. Mic truc: la final, apasă aluatul ușor cu degetul. Dacă va reveni la forma inițială înseamnă că aluatul este gata. Pune aluatul într-un bol curat, acoperă-l cu folie alimentară, apoi lasă-l la crescut timp de 1 oră.
  • După ce și-a dublat volumul, împarte aluatul în 8 bucăți, după care urmează să le întinzi cu sucitorul pe masa pudrată cu făină. Fiecare turtă trebuie de aibă grosimea de aproximativ ½ cm. Astfel vor crește frumos când le rumenești în cuptor. Pentru un plus de aromă, adaugă în aluat și verdețuri tocate fin după cum îți place.
  • Preîncălzește cuptorul la 250 grade C, apoi tapetează o tavă cu hârtie de copt. Așază în tavă o lipie sau două în funcție mărimea tăvii, apoi lasă-le la rumenit timp de 4 minute până când se umflă îndeajuns de mult. Procedează la fel pentru toate lipiile libaneze, apoi servește-le calde cu preparatele delicioase care îți fac cu ochiul. Poftă bună!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *