2 Rețete de sandwich-uri delicioase cu ou

retete de sandwich-uri
Yields: 1 Serving Difficulty: Easy

Bucuriile mici ale vieții se ascund chiar și în rețetele simple, dar pline de savoare, așa că pentru astăzi ți-am pregătit două rețete de sandwich-uri pe cât de ușoare, pe atât de apetisante. Poate că una dintre plăcerile gătitului constă chiar în faptul că fără prea mult efort poți obține gusturi și arome bogate de care nu te mai saturi, așa că noi îți vom arăta astăzi cum să prepari în câțiva pași simpli cele mai bune sandwich-uri.

Fiind gătite cu ouă, aceste gustări hrănitoare și bogate în nutrienți sunt ideale pentru micul dejun, dar merg savurate și între mese. Și se fac în cel mai scurt timp! Preparate cu pâinile Boromir și alte câteva ingrediente atent selecționate, rețetele de sandwich-uri îți aduc un plus de energie și bucurie în zilele când ești pe fugă dar ai poftă de ceva bun.

Rețete de sandwich sănătoase și ușor de făcut

Pe lângă faptul că sunt delicioase, aceste rețete de sandwich-uri conțin foarte mulți nutrienți esențiali sănătății, oul fiind o sursă complexă de substanțe nutritive. Așa că de ce să nu îți începi dimineața cu un sandwich cu avocado sau cu salată de ou și să te încarci astfel cu energie cât pentru toată ziua? Îl poți prepara chiar și când te grăbești întrucât nu îți ia mai mult de 20 de minute. Fiind o gustare versatilă poți integra în rețetele de sandwich-uri și alte ingrediente în funcție de preferințe.retete sandwich

Pâinile Boromir, perfecte pentru sandwich-uri

Cu pâinile Boromir prepari rapid și ușor cele mai gustoase rețete de sandwich-uri. Odată ce le-ai prăjit în toaster, feliile de pâine rumene cu crustă crocantă se armonizează minunat cu oul fiert și pasta cremoasă de avocado, dar și cu alte umpluturi apetisante.

În prepararea pâinilor Boromir se folosește maiaua și alte ingrediente naturale de cea mai bună calitate, astfel încât din cuptoarele noastre să iasă de fiecare dată o minunăție de pâine pufoasă și aromată pe care o savurezi din plin până la ultima bucățică. Făina măcinată fin din care sunt produse pâinile Boromir, le conferă o textură și un gust unic de care să te bucuri în nenumărate combinații de arome.

De la franzelele negre, albe, integrale, fără sare sau cu graham, până la pâinile țărănești coapte pe vatră sau jimblele cu semințe, pe boromirmarket.ro găsești oricând o pâine pe placul tău. Tot din magazinul nostru online poți comanda și chifle albe simple sau cu multicereale și semințe, perfecte pentru micul dejun, dar și o baghetă albă dublu coaptă și feliată cu care prepari niște bruschette apetisante. Iar pentru mai multă inspirație, aruncă un ochi pe blog și la rețetele cu avocado pentru a obține rapid gustări hrănitoare cu arome bogate.

Rețetă sandwich-uri cu avocado

Gustul cremos al fructului de avocado completează minunat oul fiert și aroma delicată a Franzelei negre Boromir. Această pâine sățioasă și bogată in fibre conferă mai multă savoare clipelor de răsfăț. Ca să prepari această rețetă de sandwich savuroasă mai ai nevoie și de câteva frunze de busuioc tocat, maioneză și muștar.

Pentru început fierbe oul timp de 10 minute la foc mic după care trebuie să îl lași în apa rece timp de 5 minute. După ce l-ai decojit, îl poți pisa cu o furculiță. Tot cu o furculiță pisează și fructul de avocado, amestecă pasta de avocado cu oul fiert, maioneza, muștarul, puțină sare și piper, iar la final poți pune și frunzulițele de busuioc proaspăt. Prăjește feliile de Franzela neagră Boromir în toaster și întinde pasta peste ele mai apoi. Nimic mai simplu și delicios decât acest sandwich!

Sandwich delicios cu salată de ouă

Fie că vrei să îl savurezi la micul dejun sau seara ca gustare ușoară, sandwich-ul cu salată de ouă este alegerea ideală când nu vrei să petreci mult timp în bucătărie. Și pentru această rețetă de sandwich-uri trebuie să fierbi ouăle.

Prăjește în toaster feliile de Jimbla cu cartofi Boromir până când capătă o crustă aurie și o textură crocantă. Pisează ouăle fierte și mai apoi poți adăuga ceapa tocată, maioneza și muștarul pentru a obține o pastă cremoasă pe care o poți condimenta după cum poftești. Întinde pasta pe feliile prăjite și sandwich-ul tău este gata de servit! Poți pune și puțin mărar tocat fin pentru un plus de prospețime.

Te așteptăm pe blog cu mai multe idei de mâncăruri delicioase și pe boromirmarket.ro, unde sigur vei găsi bunătăți pe placul tău!

retete de sandwich

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *