Salata de vinete: 2 rețete în stil românesc și oriental

salata de vinete retete
Difficulty: Easy

Salata de vinete este unul dintre cele mai îndrăgite delicii de vara. Gustul său foarte aromat și textura ușor cremoasă promit un răsfăț pe cinste, fie că o servești ca aperitiv la ocaziile speciale sau ca gustare rapidă.

Cum sezonul vinetelor a sosit deja, ți-am pregătit o rețetă de salată de vinete românească cu maioneză, dar și o rețetă arăbească cu pastă de susan. Nu ai cum să nu rămâi de-a dreptul fermecat de aromele lor, mai ales când le savurezi alături de pâinile Boromir.

Salate de vinete în combinații delicioase

De ce ne place atât de mult salata de vinete? Poate pentru că nu ne mai săturăm de gustul vinetelor coapte sau poate că ne amintește de copilărie într-un mod delicios. Oricum ar fi, putem spune că acest preparat se numără printre preferatele noastre.

Salata de vinete inspirată de bucătăria românească se prepară simplă sau cu maioneză în funcție de gusturi. Aroma vinetelor merge completată foarte bine cu ceapă sau usturoi, ingredientele de nelipsit care conferă salatei mai multă savoare.

Pentru rețeta libaneză de salată, numită și Baba Ganoush, trebuie să folosești neapărat tahini și usturoi. Printre alte ingrediente pe care le poți folosi se regăsesc chimionul, sumacul și paprika. Iar dacă vrei să obții o textură mult mai fină, poți adăuga iaurt. Dacă îți plac preparatele orientale, încearcă și rețetele noastre de humus de pe blog. Le poți găti în câțiva pași simpli din pastă de năut și tahini oricând ai poftă de o gustare lejeră și sănătoasă.

Cum coacem vinetele pentru salată?

Vinetele se pot rumeni în cuptor, pe grătar, pe jar sau pe flacăra aragazului. Dacă le coci direct pe ochiul aragazului, trebuie să folosești folie de aluminiu. Îți recomandăm să dai focul tare și să le rumenești pe fiecare parte timp de 10 minute. Trebuie să le coci până când miezul lor devine moale, iar coaja se carbonizează. După ce s-au făcut, îți recomandăm să le lași la scurs într-o strecurătoare, după care le poți toca cu un cuțit din oțel inoxidabil ca să nu se înnegrească.

Salata de vinete cu maioneză

salata de vinete retete

Salata de vinete cu maioneză este numai bună de servit vara pe platourile cu bunătăți. Textura și gustul său unic se potrivește de minune cu felii prăjite de Franzelă neagră Boromir cu maia naturală și roșii fresh. Ca să obții un decor simplu și plăcut, nu trebuie decât să presari deasupra pătrunjel.

Ingrediente

  • 2 kg vinete
  • 150ml-200ml ulei de floarea soarelui
  • 1 ceapămică
  • zeamă de la o jumătate de lămâie
  • Opțional: usturoi
  • 3 gălbenușuri

Mod de preparare

După ce ai copt vinetele până când s-au înmuiat și s-a ars coaja lor, trebuie să le decojești și să le scurgi de zeamă folosind o strecurătoare. Pune-le pe un tocător, apoi mărunțește-le cu un cuțit din inox. Este important ca lama cuțitului să nu fie din oțel simplu pentru ca vinetele să nu se oxideze. Mai apoi toacă ceapa și pune vinetele într-un bol mare împreună cu gălbenușurile, zeama de lămâie și sarea. Mixează cu un blender vertical și, pe măsură ce mixezi, adaugă treptat uleiul.

La final adaugă ceapa tocată mărunt și servește salata de vinete alături de pufoasa Franzelă neagră Boromir. Dacă vrei să te bucuri de un gust rustic, savurează salata alături de Bagheta albă țărănească Boromir, coaptă pe vatră. Această pâine tradițională desăvârșește salata de vinete cu miezul său aromat și crusta ușor crocantă. Comand-o oricând de pe boromirmarket.ro, magazinul online în care te așteaptă nenumărate sortimente de pâine pe placul întregii familii.

Salata de vinete orientală

Baba Ganoush, salata de vinete orientală cu tahini, este sățioasă, bogată în arome și se potrivește perfect cu Franzela albă Boromir cu maia. Poți folosi diferite condimente pentru a obține un gust pe placul tău: sumac, paprika, piper cayenne sau chimion.

Ingrediente

  • 4 vinete mari
  • 4 linguri pastă de susan
  • 4 linguri zeamă de lămâie
  • 6 linguri ulei de măsline
  • 4 căței de usturoi
  • Opțional: iaurt
  • pentru decor: boabe de rodie

Mod de preparare

La fel ca în rețeta anterioară de salată de vinete, trebuie să coci vinetele și să le cureți de coajă, după care urmează să le scurgi bine de zeamă. Toacă-le mărunt și amestecă-le apoi cu pasta de susan, zeama de lămâie, uleiul de măsline, usturoiul zdrobit și sarea. Te sfătuim să folosești ulei de măsline și nu alt sortiment pentru ca salata Baba Ganoush să capete gustul său specific.

La final, decorează salata cu boabe de rodie, frunze de pătrunjel și sumac sau alte condimente. Servește-o alături de Franzela albă Boromir cu maia naturală, o pâine gustoasă și pufoasă. Fermentația naturală pentru care se folosesc maiaua și alte ingrediente de cea mai bună calitate îi conferă un gust inconfundabil, numai bun de savurat alături de nenumărate mâncăruri.

Poftă bună!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *