Panzanella cu roșii, crutoane și mozzarella în stil italian

salata panzanella reteta
Yields: 6 Servings Difficulty: Easy

Panzanella este o salată italiană cu totul specială întrucât reușește să poarte gusturile mediteraneene în întreaga lume pentru a ne surprinde cu savoarea sa rustică, minunată. Iar aromele sale te duc îndată cu gândul la dealurile însorite ale Italiei, la satele pitorești unde se ascund fel și fel de delicii.

Deși există nenumărate variante ale acestei salate tradiționale, toate au în comun un ingredient de nelipsit și anume, pâinea. Așadar, astăzi invităm toți pasionații de delicii italiene să descopere o rețetă inedită de panzanella cu roșii cherry și crutoane din Franzela albă Boromir cu maia naturală

Panzanella, delicioasa salată italiană

De-a lungul timpului rețeta de panzanella a fost reinterpretată în mai multe moduri pornind de la rețeta originară din Toscana, o regiune ce abundă în tradiții și peisaje fermecătoare. Panzanella clasică trebuie neapărat să aibă ca ingredient pâinea, fie înmuiată sau preparată sub formă de crutoane, iar un alt ingredient de bază este și uleiul de măsline. Salata italiană cu pâine poate fi preparată cu un dressing simplu de oțet și ulei de măsline, la care se adaugă ierburi aromatice precum busuioc și oregano.

Cât despre legumele folosite, o poți găti cu roșii fresh sau coapte la grill, dar și cu ardei grași, pe care îi poți completa cu anșoa sau ton pentru un gust mediteraneean deosebit. De asemenea, poți folosi și brânzeturi precum mozzarella sau brânză de burduf. Cu toate că este considerată o salată de vară, panzanella merge savurată oricând, încântându-te de fiecare dată cu simplitatea și aromele sale minunate. Fiind foarte lejeră și hrănitoare, o poți servi la micul dejun, la brunch sau seara.

Salată panzanella cu crutoane din Pâinea Boromir

Franzela albă Boromir este numai bună de integrat în rețeta de panzanella, dar și în alte preparate gustoase. Crutoanele crocante și aromate din pâine completează perfect roșiile proaspete, asezonate cu ulei de măsline și ierburi aromatice, conferind salatei italiene o textură și un gust unic. În prepararea Franzelei Boromir se folosesc ingrediente de cea mai bună calitate, iar procesul de fermentație naturală cu maia o transformă într-o bunătate de care nu te mai saturi.

Aruncă o privire pe boromirmarket.ro pentru a alege o pâine pe placul tău, fie că preferi franzelele albe, fără sare, integrale, negre, de secară sau graham. Tot de acolo poți comanda online și chiflele perfecte pentru micul dejun, și jimble cu cartofi sau cu semințe.

Din pâinile Boromir mai poți prepara și rețete de sandvișuri hrănitoare, mini tarte quiche, lasagna și o mulțime de alte gustări savuroase. În cazul în care vrei sa ne însoțești în continuare într-o călătorie savuroasă în jurul lumii, descoperă pe blog rețetele cu avocado pe care ți le-am pregătit în funcție de stilurile din diferite țari.

 

salata panzanella cu crutoane

Ingredients

0/14 Ingredients
Adjust Servings

Instructions

0/4 Instructions
  • Deși noi am folosit roșii proaspete pentru salata panzanella, le poți rumeni în cuptor în funcție de preferințe. Dacă vrei să le coci, începe prin a preîncălzi cuptorul la 220 grade C. Pe o tavă cu grătar pune roșiile după ce le tai în două. Mai apoi, unge-le cu 2 linguri de ulei de măsline, după care le asezonezi cu sare. Rumenește roșiile la grill timp de 10-12 minute, până când coaja lor se înnegrește puțin pe alocuri. După ce le-ai scos, pune-le într-un bol mare, acoperă-le cu un capac și lasă-le astfel timp de 15 minute.
  • Taie în felii roșiile cherry proaspete sau coapte, apoi amestecă-le mai cu ceapa tocată, usturoiul zdrobit, mozzarella, oțetul, uleiul de măsline și oregano.
  • Urmează să prepari crutoanele pentru panzanella. Taie în bucățele pâinea, apoi dă-le printr-un amestec de ulei, busuioc și sare. Pune-le pe o tavă tapetată cu hârtie de copt și rumenește-le în cuptorul preîncălzit la 200 de grade C timp de 7 minute. După ce le-ai scos, lasă-le la răcit. Poți prepara crutoanele și din Franzela neagră cu maia de la Boromir, dacă vrei ca salata italiană să fie și mai bogată in fibre.
  • Adaugă crutoanele în salată și amestecă ușor. După cum ai văzut, este atât de simplu să obții o salată italiană delicioasă, pe care sigur o vei mânca cu mare poftă! O poți servi imediat sau o poți lăsa la frigider pentru câteva ore în cazul în care vrei să te răcorească vara cu aromele sale. Iar dacă nu folosești și mozzarella, poți savura salata cu pâine și în zilele de post. Poftă bună!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *