
Langoșile cu brânză se savurează cu mare bucurie la masa în familie. Interiorul ușor cremos și crusta lor rumenă le transformă într-o gustare minunată. Sunt sățioase, ușor de pregătit și foarte gustoase atunci când le prepari cu Făina albă superioară Boromir, ajutorul tău de nădejde în bucătărie. Află în continuare cum obții un gust deosebit și cu ce poți umple langoșile.
Sfaturi de preparare langoși umplute cu brânză
- După frământare aluatul trebuie să fie neted și nelipicios.
- Trebuie să îl lași la dospit timp de cel puțin 30 minute. Pentru ca textura lor să iasă cât mai pufoasă, te sfătuim să lași aluatul la dospit până când își dublează volumul.
- Langoșile pot fi prăjite în baie de ulei sau pot fi rumenite în cuptor în funcție de preferințe.
- La final te sfătuim să le servești cu un topping de smântână, cașcaval ras și mărar.
- Pentru umplutură poți folosi:
-smântână dacă vrei ca langoșile să fie mai cremoase la interior
-brânzeturi precum: telemea, brânză de burduf sau mozzarella. Noi am folosit un mix delicios de telemea și cașcaval.
-usturoi pentru un plus de aromă
– piure de cartofi sau șuncă și brânză, dacă preferi să încerci alte combinații de gusturi
-verdețuri proaspete: mărar și ceapă verde sau leurdă
– brânză de vaci sau urdă, dacă vrei să pregătești o umplutură dulce de brânză. Langoșile cu brânză dulce pot fi aromatizate cu stafide și esență de vanilie.
-sos de ciocolată sau gem în cazul în care vrei să pregăti alte tipuri de langoși dulci.
Langoși cu brânză și aluat preparat cu Făina Boromir
Cu Făina albă superioară Boromir prepari niște langoși pline de savoare. Textura lor pufoasă completează perfect umplutura bogată în brânză și cașcaval. Pe blogul nostru ți-am pregătit și alte surprize culinare: rețete de gogoși, papanași cu brânză de vaci și dulceață de afine, minciunele crocante, plus multe altele.
Oricând vrei să gătești bunătăți, comandă online Făina Boromir de pe boromirmarket.ro. În prepararea sa folosim boabe de grâu atent selecționate pentru ca tu să ai la dispoziție o făină de calitate superioară. Tot în magazinul nostru te așteaptă multe alte ingrediente de cea mai bună calitate.
Ingredients
Instructions
- Combină drojdia cu 1/2 linguriță de zahăr, 1 linguriță de făină și 1 linguriță de apă călduță. Lasă amestecul deoparte până când se activează drojdia. În 10 minute ar trebui să fie gata.
- Adaugă apa călduță, rămasă, Făina Boromir și sarea, apoi amestecă cu mâna sau cu spatula. Frământă aluatul cu mâna sau în robotul de bucătărie, adăugând pe parcurs cei 50 ml de ulei. Aluatul rezultat trebuie să fie elastic și neted.
- Acoperă aluatul cu un prosop curat, apoi lasă-l la dospit timp de cel puțin 30 minute. Dacă vrei ca langoșile cu brânză să iasă pufoase, așteaptă până când aluatul își dublează volumul.
- Pudrează masa de lucru cu făină, apoi împarte aluatul în 8 bucăți egale. Modelează bucățile sub formă de bile, apoi unge-le cu ulei și lasă-le la dospit timp de încă 15 minute.
- Între timp, pregătește umplutura pentru langoși. Amestecă telemeaua cu cașcavalul ras. Îți recomandăm să adaugi și 1 lingură de smântână în cazul în care vrei ca umplutura să fie ușor cremoasă. Folosește usturoi sau ceapă verde, tocată mărunt, pentru a le conferi un gust mai aromat.
- Urmează să modelezi bilele sub formă dreptunghiulară. Pe o parte a fiecărei foi dreptunghiulare, pune umplutură și acoperă cu cealaltă parte a aluatului. Presează ușor cu mâna pentru a îndepărta bulele de aer, apoi presează marginile cu degetele pentru a le sigila bine.
- Prăjește pe rând langoșile în baie de ulei, la foc mic-mediu. Trebuie să le rumenești pe fiecare parte până când capătă o culoare aurie, ușor maronie. Servește langoșile cu smântână, cașcaval ras și mărar presărat deasupra.