Supă de roșii cu găluște

Difficulty: Easy

Supa de roșii cu găluște te cucerește de la prima degustare cu simplitatea și savoarea sa. Sucul de roșii dulce-acrișor, zarzavaturile și găluștele pufoase se îmbină perfect, conferindu-i un gust absolut delicios.

Așadar, pentru astăzi ți-am pregătit o rețetă ușoară de supă de roșii cu găluște din Grișul Boromir. Lejeră și hrănitoare, această bunătate merge servită în special în zilele călduroase ale verii. Bineînțeles că te poți bucura de gustul său în orice anotimp, întrucât roșiile proaspete de grădină pot fi înlocuite foarte bine cu sucul de roșii preparat în casă.

Supa de roșii, un preparat versatil și gustos

Pentru supă poți folosi diferite zarzavaturi în funcție de preferințe: cartofi, morcovi, țelină, păstărnac, rădăcini de pătrunjel, dovlecei, ardei gras, plus multe altele. Dacă preferi să înlocuiești sucul de roșii cu roșii fresh, este esențial ca acestea să fie îndeajuns de coapte.

Ca să iasă mai aromată supa de roșii cu găluște, te sfătuim să lași la fiert apa cu oase de vită sau pui înainte să adaugi zarzavaturile. Pentru un plus de savoare, am pus la sfârșit pătrunjel proaspăt în supă. În afară de pătrunjel mai poți folosi și mărar, frunze proaspete de leuștean sau țelină.

Supa de roșii cu găluște din Grișul Boromir

Cu Grișul Boromir obții găluștele perfecte pentru supa de roșii. Textura și calitatea sa superioară conferă găluștelor un miez pufos și un gust unic, de care nu te mai saturi. Pe blogul nostru găsești și o rețetă minunată de supă de pui cu găluște, dar și o rețetă de budincă de griș cu prune uscate, un desert bogat în arome, numai bun de savurat când ți-e poftă de ceva dulce.

Pentru ca tu să ai la dispoziție un ajutor de nădejde atunci când gătești, folosim boabe de grâu atent selecționate în prepararea Grișului Boromir. Îl poți comanda de pe boromirmarket.ro oricând vrei să prepari supe de roșii cu găluște sau alte delicii. În magazinul online te așteaptă și Mălaiul superior Boromir din care gătești tradiționala mămăliguță, bulzul ciobănesc sau prăjituri delicioase.

Ingredients

Instructions

0/5 Instructions
  • Pentru început curăță țelina, morcovii și rădăcinile de pătrunjel, apoi taie-le în bucățele. Pune-le într-o oală de 5 L, completează cu apă și lasă-le la fiert la foc mare. După ce ai tocat mărunt ceapa, călește-o într-o tigaie la foc mic. Ceapa trebuie călită doar până când se înmoaie. În felul acesta își va păstra gustul ușor dulceag. Curăță apoi roșiile de semințe, taie-le și pune-le peste ceapa călită.
  • Adaugă amestecul de ceapă și roșii în oala cu zarzavaturi, după care trebuie să completezi cu sucul de roșii. În cazul în care vrei să folosești roșii proaspete pentru rețeta de supă de roșii cu găluște, este important ca acestea să fie foarte coapte. Din când în când îndepărtează spuma de la suprafața supei.
  • Urmează să prepari găluștele. Mai întâi bate ouăle cu furculița și adaugă treptat câte o lingură de griș, având grijă să amesteci bine după fiecare adăugare. Completează cu sare, apoi lasă compoziția deoparte timp de 10 minute. În acest timp grișul se va îngroșa îndeajuns. Dacă ți se pare prea fluidă compoziția mai poți adăuga foarte puțin griș. În cazul în care vrei ca găluștele să iasă mai aerate, bate separat gălbenușurile și albușurile.
  • După ce ai strecurat supa, formează pe rând găluștele în lingură astfel încât să umple o treime de lingură pe lungime, apoi pune-le ușor în supă. Supa trebuie să fiarbă la foc mic în acest timp. Lasă găluștele la fiert timp de 10 minute până când își măresc volumul, după care poți opri focul. Mic truc: dacă vezi că se desfac, trebuie să oprești focul și să îl aprinzi abia după ce ai pus toate găluștele.
  • Pentru un gust și un decor de efect, adaugă pătrunjel sau mărar tocat. De asemenea, poți folosi și frunze de țelină sau leuștean după cum îți place. Lasă capacul pus peste oală timp de 10-15 minute. Bucură-te la masa în familie de supa de roșii cu găluște alături de toți cei dragi! Poftă bună!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *