Chifteluțele de dovlecei la cuptor sunt dovada că preparatele simple pot aduce la masă savoare și multă bucurie. Azi vrem să te inspirăm cu o rețetă ușoară de chifteluțe de dovlecei cu brânză ricotta, parmezan, usturoi și pătrunjel. Cum obții un gust delicios și o textură pufoasă? Folosești Franzela albă Boromir cu maia naturală, ingredientul nelipsit din rețeta noastră. Dacă vrei să pregătești și alte bunătăți, află de pe blog cum prepari:
–chifteluțe de cartofi cu crustă crispy
Sfaturi de preparare chifteluțe de dovlecei
- Este esențial să călești dovleceii rași până când se evaporă zeama lăsată. În 3-4 minute ar trebui să fie gata.
- Ca să iasă mai aromate chifteluțele de dovlecei, poți adăuga morcov ras în compoziție.
- Folosește pătrunjel sau mărar fresh pentru un plus de prospețime.
- În funcție de preferințe poți înlocui dovleceii deschiși la culoare cu dovlecei zucchini.
- Dacă preferi alte brânzeturi, poți încerca diferite combinații. Poți adăuga în compoziție cașcaval în locul parmezanului și brânză de vaci sau urdă în locul brânzei ricotta
- Mic truc: completează compoziția cu câteva linguri de pesmet în plus dacă ți se pare că nu este îndeajuns de fermă.
- Cu ce poți servi chifteluțele de dovlecei? Cu un sos de usturoi și iaurt grecesc, cu un sos de maioneză sau cu orice alt tip de sos pe placul tău.
- Pentru a conferi chifteluțelor o crustă crispy, le poți tăvăli prin pesmet sau mălai înainte de coacere.
Chifteluțe cu dovlecei și Franzelă Boromir
Preparate cu Franzela albă Boromir, chifteluțele de dovlecei se transformă în acele bunătăți de care cu greu te saturi. Gustul autentic al Franzelelor Boromir este rezultatul ingredientelor de calitate pe care le folosim, dar și al dospirii lente cu maia naturală. În tihnă, cu măiestrie și fără conservanți pregătim pâinile noastre pentru tine și cei dragi. În magazinul nostru, boromirmarket.ro, găsești o colecție variată pentru toate gusturile: pâinea albă fără sare, de secară, integrală, coaptă la tavă, cu semințe, cu tărâțe sau cu cartofi.

Ingredients
Instructions
-
Spală dovleceii, apoi taie-le capetele și dă-i pe răzătoare. Opțional, îi poți decoji înainte să îi razi.
-
Călește dovleceii rași într-o tigaie cu puțin ulei de măsline, sare și piper, până când se evaporă zeama lăsată de ei. Te sfătuim să oprești focul înainte ca dovleceii să se închidă la culoare. Transferă-i apoi într-un bol și lasă-i la răcit.
- Preîncălzește cuptorul la 180 grade C și pregătește o tavă tapetată cu hârtie de copt. Poți unge hârtia cu ulei.
- Îndepărtează coaja feliilor de Franzelă albă Boromir și rupe miezul lor în bucăți. Într-un bol mare amestecă bucățile de pâine cu dovleceii căliți, parmezanul ras, brânza ricotta, usturoiul zdrobit, pătrunjelul tocat mărunt, ouăle bătute, pesmetul și uleiul de măsline. Amestecă bine până când obții o compoziție omogenă.
- Modelează cu mâinile chifteluțele de dovlecei astfel încât să aibă aproximativ aceeași dimensiune. Noi am obținut 32 de chifteluțe, dar numărul lor poate varia în funcție de cât de mari le modelezi.
-
Așază chifteluțele de dovlecei în tava tapetată cu hârtie de copt și rumenește-le în cuptorul preîncălzit timp de 45-50 minute. Opțional, după primele 15 minute le poți întoarce pe partea cealaltă pentru a se rumeni uniform. După coacere, vei observa că miezul este ușor umed. Este absolut normal, deoarece chifteluțele conțin brânzeturi. Servește chifteluțele cu un sos de iaurt grecesc și usturoi pentru mai multă savoare. Poftă bună!