Cheesecake-ul cu vișine ar putea surprinde orice iubitor de răsfățuri. Este o combinație armonioasă între crema de brânză, sosul de vișine și crumble-ul crunchy, preparat din Pișcoturile Boromir. Rețeta se face ușor la pahar și este gata în 15 minute. Nu ai cum să nu îndrăgești din prima gustul său și contrastul creat de straturile suprapuse.
Alternative ingrediente cheesecake
- Crema de brânză și lapte condensat poate fi înlocuită cu cremă de mascarpone și frișcă în funcție de preferințe.
- În locul laptelui condensat poți folosi frișcă naturală îndulcită. În acest fel, crema de brânză va ieși mai aerată.
- Dacă ești fan ciocolată, îți recomandăm să adaugi o lingură de pudră de cacao pentru crumble-ul de pișcoturi.
- Poți întări crema de brânză cu gelatină în cazul în care preferi să fie mai fermă.
Ce alte topping-uri se potrivesc bine cu sosul de vișine?
– alune de pădure caramelizate, zdrobite sau fulgi de migdale pentru un gust crunchy
– ciocolată rasă: amăruie, cu lapte sau albă
– fructe de pădure proaspete sau congelate pentru un gust răcoritor
Sfaturi de preparare cheesecake cu vișine
- Vei avea nevoie de 4-5 pahare medii ca mărime. Te sfătuim să folosești pahare incolore pentru a scoate în evidență straturile de culori diferite.
- După ce topești untul, trebuie să îl lași la răcit înainte să îl combini cu pișcoturile mărunțite. Dacă prepari crusta cu unt fierbinte, aceasta va capăta textura unei paste.
- Îți recomandăm să lași cheesecake-ul cu vișine în frigider timp de cel puțin 4 ore înainte de servire. De asemenea, acesta poate fi ținut în frigider până la 3 zile.
Cheesecake cu vișine și Pișcoturi Boromir
Preparată din Pișcoturile Boromir cu 26% ou, crusta capătă un gust deosebit. Aroma și textura sa crocantă completează minunat cu crema fină de brânză și sosul dulce-acrișor de vișine.
Pentru iubitorii de cheesecake am pregătit mai multe rețete pe Blogul Boromir:
–cheesecake cu cremă de fructe de pădure
–cheesecake inedit cu foietaj și coacăze
– cheesecake la pahar cu fructe
În prepararea Pișcoturilor Boromir folosim ingrediente atent selecționate pentru ca tu să obții o bunătate de desert. Le poți comanda online de pe boromirmarket.ro, magazinul în care găsești o gamă variată de ingrediente de calitate superioară.
Ingredients
Instructions
- Mai întâi, topește untul, lasă-l la răcit, apoi mărunțește într-un bol Pișcoturile Boromir. Dacă vrei ca textura crustei să fie mai fină, poți mărunți pișcoturile în robotul de bucătărie. Pișcoturile pot fi mărunțite și cu sucitorul într-o pungă cu fermoar. Amestecă untul topit cu pișcoturile mărunțite și formează crusta pe fundul unor pahare transparente.
- Într-o oală amestecă vișinele cu zahărul și gătește amestecul la foc mediu până când începe să fiarbă. Lasă-l la gătit încă 5 minute, amestecând în tot acest timp, apoi ia de pe foc sosul de vișine și lasă-l să se răcească.
- Mixează crema de brânză până când devine cremoasă, apoi adaugă laptele condensat și mixează. Completează cu zeama de lămâie și esența de vanilie, apoi continuă să mixezi. Dacă vrei ca crema de brânză să iasă mai aerată, poți înlocui laptele condensat cu frișcă.
- Peste stratul de pișcoturi din pahare pune un strat generos de cremă de brânză și altul de sos de vișine. Completează cu încă un strat de cremă de brânză și altul de sos. Poți decora cheesecake-ul cu frunzulițe de mentă, ciocolată rasă sau cu fulgi de migdale pentru a obține un aspect plin de farmec. Poftă mare!