
Difficulty: Easy
Ingredients
Instructions
- Mai întâi trebuie să te ocupi de crema de mascarpone. Mixează într-un bol smântâna foarte rece până când obții o frișcă fermă și pufoasă. Lasă telurile mixerului în congelator înainte de a te apuca de gătit. Amestecă apoi frișca cu brânza mascarpone, zahărul și esența de vanilie. Mixează bine, după care folosește o spatulă pentru a lua crema de pe pereții bolului. Mai mixează încă puțin, după care lasă deoparte crema pentru tiramisu fără ou.
- După ce s-a răcit cafeaua, amestec-o cu lichiorul de cafea sau vinul Marsala. Cafeaua trebuie să fie complet rece atunci când înmoi Pișcoturile Boromir pentru ca textura tiramisului să iasă perfectă. Dacă nu vrei să folosești deloc cafea în rețetă, poți înmuia pișcoturile în lapte îndulcit cu zahăr.
- Trece fiecare pișcot în siropul de cafea folosind o mișcare rapidă. Așază apoi Pișcoturile Boromir într-o tavă pătrată cu latura de 20-22cm. Întinde deasupra jumătate din crema de mascarpone, după care trebuie să o nivelezi bine cu spatula. Așază încă un rând de pișcoturi însiropate și altul de cremă. Dacă vrei să te abați de la rețeta clasică și să îi conferi prăjiturii un plus de prospețime, presară și fructe de pădure proaspete între straturile de pișcoturi și cremă.
- Acoperă prăjitura tiramisu cu folie alimentară, apoi pune-o în frigider pentru a căpăta o aromă răcoroasă și revigorantă. Te sfătuim să o lași în frigider timp de cel puțin 4 ore sau peste noapte. Înainte de servire decorează-o cu pudră de cacao, apoi savurează-l din plin alături de toți cei dragi la orice ocazie! Poftă bună!